Oi fi eu anormală

De când mă ştiu am urât cu ardoare întrunirile menite a fi speciale. Acum că am ajuns şi am trecut prin perioada în care am fost pusă în situaţia să iau parte la ele le urăsc cu atât mai tare. Le urăsc până la soare şi înapoi, le urăsc cum aceeaşi putere cu care un crocodil muşcă dintr-un binevoitor intrus biped… raţional… cu darul vorbirii articulate.

Nu este nimic special la o petrecere care are scopul de a fi specială, de a aduna lumea bună. Oamenii care disting în societatea în termeni de cool şi uncool sunt mereu cei mai dornici de a atinge anumite statusuri. Ceilalţi sunt fericiţi pentru că pot să vadă dincolo de ce câştigi sau ce pierzi când te afli în mijlocul unui grup de transpiraţi destul de idioţi în general, dar în mod deosebit cu peste 2 beri la bord.

Ce e enervant până la punctul suprem este dorinţa tuturor de a se conforma. Este dorinţa fiecărui individ, de la mic la mare să se zbânţuie aiurea pe alcool la suprapreţ. Este ideea oamenilor că mai multe cool-uri la un loc fac un cool mai mare. Urăsc petrecerile, locurile înghesuite şi pline de fum de ţigară, cu masculi dornici de a intra în discuţii menite să ducă undeva, eventual o casă. Pentru mine seamănă dansului de împerechere. De fapt, seamănă perfect. Lumea nu mai merge să se distreze (şi nu ştiu dacă a mers vreodată?!), merge să agaţe, să arate cât de şmecheră este, să convingă pe alţii şi poate prin asta nu mai adoarme plângând. Ups.

Urăsc întâlnirile formale sau care se doresc a fi formale. Am urât tot timpul serbările. De când eram mică nu mi-a plăcut cadrul strict, organizarea prea riguroasă, şablonul pe care trebuia să-l urmăm cu toţii. Şi dacă ai vedea pozele, faţa mea lipsită de zâmbete spune acelaşi lucru. Mi-aduc aminte că la un moment dat am fost o furnicuţă cu secera… Al fi folosit-o dacă era reală.

Îmi displac conferinţele şi trainingurile cu un format standard. Mă enervează reprezentaţii nu ştiu cărei companii care vor să te convingă să faci ceva, apoi să iei bani, apoi te mai plictisesc câteva minute, apoi mergi acasă şi-ţi dai seama că ţi-ai consumat degeaba câteva ore. Merg la evenimente care par speciale doar din dorinţa de a vedea altceva şi niciodată nu se petrece. Persoane mai mult sau mai puţin profesioniste vin şi vorbesc doar pentru că asta au în agendă. Rezultatul este că publicul este neimpresionat, dar sigur că va mai adăuga ceva la CV.

Urăsc evenimentele organizate doar pentru a demonstra cât de bine este cineva.

Cât de bună doamnă învăţătoare, ce spectacol frumos. Cât de faină petrecere, ce cool sunt ăştia. Ce conferinţă magnifică, noroc de existenţa unor oameni atât de speciali.

 

 

Inspiraţional: 

Tu nu mergi la petrecere, petrecerea merge la tine.

 

Anunțuri

...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: