Prâslea cel Voiniculescu şi merele de aur

A fost odată ca niciodată o mare instituţie de presă, intitulată sugestiv Vraja. Această Vraja dispune de mai multe posturi şi desigur nenumărate castele încrustate cu diamante care la soare nici nu pot fi văzute, de viteji care nu s-ar da în lături de la nimic şi de prinţese neprihănite, care nu ar apela în veci la chirurgie estetică… Pentru că ele sunt frumoase aşa cum le-a lăsat natura. Dar într-o zi călduroasă de vară, cum alta nu-i, tristeţea se abătu peste toţi vrajelenii. Panică mare la castel, regele care îi ocrotea pe toţi şi desigur le impunea un fel de Sindrom Stockholm este ameninţat de un răuvoitor axat constant pe activitatea lui, Staul. 

Ce-i pasă vecinului de modul în care regele nostru, Prâslea cel Voiniculescu, îşi creşte mai mult sau mai puţin normal merele de aur? Dacă plantezi suficient timp bunuri valoroase ascuns de ochii răuvoitori ai lumii, din cer îţi coboară un dram de legalitate pe care îl presari peste ce deţii şi deodată totul este iluminat. Şi asta ştiau şi slujitorii loiali ai regelui şi erau dispuşi oricând să lupte pentru conducătorul lor, care de atât de multe ori le-a permis să atingă merele de aur. 

Prâslea cel Voiniculescu muncise mult, nu se născuse rege. Tânărul extinsese regatul cum numai el ştia, închiriase copaci noi pe care şi-i trecuse subit în vistierie, iar copacii îi susţineau pe toţi vrăjelenii. Afacerile mergeau ca pe roade cu tot cu roade, oricine lua câte o gură din merele obişnuite auruncate trecătorilor zilnic îşi dorea mereu mai mult şi mai mult. Toţi cei aflaţi deja în regat erau dependenţi de mere, mai ales de cele de aur, cum este o persoană ascunsă sub poduri de droguri artizanale. 

Desigur că fericirea lor a fost umbrită cu cea a mult iubitului conducător, care le-a deschis ochii şi le-a arătat lumea. Saul se supărase, mare durere la castel, dorea acum jertfe pentru copacii pe care el îi plantase. Jertfe umane, trupuri însângerate, capete tăiate şi pahare pline cu viaţă scursă din vrăjeleni. Dorea acum plata în schimbul minunatelor plante pe care Prâslea le folosise atâta amar de vreme şi de care avusese grijă. Dar regele nu se dădea în lături de la a lua ce nu este al lui, ca orice om curajos cu sabia mereu scoasă!

Viteazul a fost atacat la ceas de seară, a fost luat şi dus în chinuri groaznice cât mai departe de regat. Nici măcar nu a fost dus pe cal, ci legat şi târât prin tot ţinutul pentru ca toţi să-i afle supărările. Cine rămânea cum să aibă grijă de vărăjeleni? Cum mai fructificau ei copacii şi cum mai aruncau cu mere în oameni fără ordine?

Slujitorii îi rămâneau mereu aproape, deşi Prâslea fusese izgonit în ţinutul de gheaţă, închis într-un turn înalt până la soare. Cel mai loial îi era totuşi bufonul, iubirea lui rămăsese intactă. Frământat zi şi noapte de grijă, a decis să recapete pentru rege ceea ce de fapt nu a fost niciodată al lui şi să arunce în cei din afara regatului cu mere până îi învineţea. A mers la marea preoteasă Libera Exprimare care l-a sfătuit să coacă o tartă cu fructe pe care să numească după ea şi pe care să o împartă tuturor celor veniţi la o scurtă plimbare printre multele castele. Mulţimea impresionată de gustul liberei exprimări a cerut ca Saul să nu mai perceapă taxe, dar doar pentru cei mari. Deja regele închis avea suficiente probleme, nu trebuia acum să mai ofere jertfe, cum de altfel, făceau toţi fraierii, altfel ar fi fost băgat în aceeaşi oală. Războaie multe s-au dus, dacă nu s-or fi ducând şi la ora aceasta…

Prâslea a auzit în turn veşti despre lupta pe care o duceau bufonii lui şi le-a promis şi marea şi toată sarea dacă îi construiau un lift micuţ, în care să încapă el şi toate palatele lui. Umblă vorba că şi acum vrăjelenii încearcă să-l scoată pe regele lor iubit la lumină şi apoi să petreacă trei zile şi trei nopţi.

Anunțuri

2 gânduri despre „Prâslea cel Voiniculescu şi merele de aur

  1. Lotus spune:

    Hai să-i facem un final fericit. Prâslea era prizionier în castelul cu mere de aur, pe care de altfel nu și le dorea, el având un suflet imun la strălucirile acestei lumi. Noroc cu Staul, care a reușit în cele din urmă să-l salveze și să-l ducă la Palatessa de Gheață. Cu care Prâslea în cele din urmă s-a și însurat, nunta lor durând 10 ani bătuți pe muchie. Și poate, dacă ar fi să credem în puterea pozitivă a basmelor, chiar mai mult.

...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: