Ce îi minte pe oameni că sunt speciali

Problema începe încă de la naştere, când primeşti primul 10 fără să îl meritat şi mai apoi ai să crezi că totul ţi se cuvine. Dacă ar fi să propun o lege inutilă ar fi să se renunţe la notele astea, aş vota înlocuirea lor cu o serie de calificative care să fie date în funcţie de rezultatele unui test care măsoară IQ-ul.

Mai apoi mergi la grădiniţă, pentru că aşa îţi este destinat, deoarece doar tu eşti special. Doamna vorbeşte mereu cu tine, deşi încearcă să se adreseze întregii clase. La şcoală parcă învăţătoarea este mama ta, iar pe ceilalţi îi tratează cu apatie. Când aude numele tău se luminează şi le spune părinţilor că vei avea un viitor măreţ, dacă te pui cu burta pe carte… Spre deosebire de ceilalţi copii, ai căror părinţi pleacă plângând pentru că li se retează scurt orice vis.

Povestea se repetă la liceu, unde din nou totul se învârte în jurul tău… Nu doar pentru că eşti personajul principal al poveştii tale, ci pentru că eşti special. Doar tu.

Apoi te decizi să intri într-o organizaţie, pentru că de afară se vede cum face treabă şi oamenii de acolo ajung să aibă slujbele mult dorite. Ăia care nu sunt în organizaţii non-profit se pierd pe drum, nimeni nu ştie ce se mai întâmplă cu ei. Vrei un viitor măreţ, vrei să ai titlul de preşedinte, nu contează al cui.

Ai atins paroxismul, viaţa ta e completă. Orice cuvânt de-al tău este aplaudat şi la fel orice cuvânt al oricărui membru. Se valorifică excelenţa, nu spiritul de turmă, tocmai de aceea fiecare îşi spune părerea, dar între anumite graniţe. O părere care nu este înscrisă pe vre-un formular nu există şi toţi vor să rămână speciali. Vorbeşti despre părerea ta mult aclamată şi cu ceilalţi şi te miră faptul că nu te aplaudă frenetic. Fraierii, ei nu sunt speciali.

Şi mergi la adunările săptămânale unde toată lumea este fericită şi simte că a făcut ceva. Da, la final de zi poţi pune mâna pe foaie şi poţi spune că ai propus schimbarea unui tabel prin adăugarea unui rând. Asta toată este munca ta şi eşti mândru. Viitorii membri o să te recunoasacă după nume, ai adus modificarea odată cu tine.

În perioade extra speciale mergi la adunări mai mari şi mai mari unde schimbi tabele din ce în ce mai mari şi la finalul tinereţii ai cu ce să te lauzi în faţa ta de acum cinci ani.

 

Anunțuri
Etichetat , ,

Un gând despre „Ce îi minte pe oameni că sunt speciali

  1. […] link merge spre The One with the blog și ultimul ei articol, Ce îi minte pe oameni că sunt speciali. Care articol nu-i cu nimic special față de altele mai vechi, toate având în comun fine […]

...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: