Mulţumesc pentru susţinere

Este important să ai pe cineva aproape, să fie acolo lângă tine atunci când lucrurile nu merg perfect. Acel cineva pe care te poţi baza şi ştii mereu de unde să-l iei, ştii că rămâne acolo unde îl laşi.

Vin momente în viaţa ta când nu te descurci singur, când tot ce ai nu îţi este de ajuns şi ştii că trebuie să recugi la ce este mai vechi şi mai bun, asemeni vinului roşu sec (poate am adăugat prea multe din preferinţele mele). Te întorci deprimat şi trist, nimic nu merge cum vrei, schimbările nu te mai lasă să te adaptezi. Te trezeşti, îţi bei cafeaua în grabă, te temi de hoinărit singur prin oraş, ajungi să te obişnuieşti cu rutina, te întorci acasă şi îţi aduci aminte de cineva pe care ai avut tot timpul lângă tine. Ştii că există un suflet acolo care te va ajuta mereu.

Nu contează cum arată, ci ce face. Nu te interesează că e prea aranjat, că e prea puţin dichisit, că necesită multă sau puţină atenţie. Deloc nu-ţi pasă dacă în timp se văd urmele vieţii asupra sa, până la urmă cu toţii ne schimbăm. Şi dacă acum nu este cel mai potrivit pentru tine, atunci mâine vei avea pe cineva care să îi ia locul şi să te mulţumească. Ştii că poţi dărui, atât timp cât primeşti ceea ce ai nevoie cel mai mult.

Ai plecat, ai pierdut sau ai câştigat, dar ştii că ai la cine să te întorci pentru susţinere.

cel mai de pret sustinator

 

Anunțuri
Etichetat , , , ,

8 gânduri despre „Mulţumesc pentru susţinere

  1. Ioana Leu spune:

    Pai suntem singuri pana la urma sau nu? Cum e?

  2. zzzet spune:

    In cazul asta e bine ca port mereu curea, nu? :)) Frumos metaforizat articolul 🙂

...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: