Mirajul grupurilor de Facebook

– Bună. Sunt Andrei și de când am intrat în grupurile de pe Facebook mi-am distrus viața.

Practic, ziua mea se rezumă la ce să mai postez. La cine o să mai râdă la glumele mele. Poate chiar o să mă menționeze în grupurile lor de prieteni. O să zică ce chestie mișto a postat unul în grupul din care sunt ei.

Mă trezesc cu asta în cap, cum să fac să mai pun ceva pe net și să mai iau niște like-uri. E greu. Când nu îmi vine nicio idee stau cu orele în fața computerului.

Pagină după pagină, țigară după țigară, pahar după pahar și nu se ivește nimic. Simt cum mă ia cu amețeală și încep să tremur. Când nu găsesc nimic o zi întreagă mă bag în pat devastat. De multe ori nici nu am somn. Derulez în minte toate paginile pe care am intrat vreodată. Fac liste pro și contra și încerc să scot ceva. O glumă dintr-un alt grup, o poză amuzantă sau care măcar să mă facă să dau aerul pe nas un pic mai tare. Acel Hhm.

Și mor de nervi că se întâmplă să fie și zile în care nu pun nimic. Simt cum mă încălzesc, stau în călduri insuportabile încercând să distrez cumva. Mi se înțeapă calculatorul de la prea multe tab-uri deschise și dau refresh în prostie. Pe desktop am numai poze pe care le pun în caz de urgență.

Acum câteva zile îmi promisesem că iau pauză să mănânc doar după ce am postat ceva. Deja se lumina de ziuă și nu găsisem nimic, iar stomacul striga după ceva de mâncare. Îmi era sete și deja mă usturau buzele, ochii mă usturau de la atâta holbat în ecran.

Nu mai, nu mai pot să-mi amintesc. Vă rog…

– Te înțeleg perfect, Andrei. Sunt Maria și sunt la fel de dependentă de grupuri. A început ușor, când am intrat în GAURA. Glume bune, caterincă, oameni faini. Râdeam la tot ce se posta și așteptam să se mai întâmple ceva. Mai erau și ocazionalele certuri între membri, dar nimic deosebit. Apoi am văzut la sugestii un grup în care dacă intrai, erai mereu în pericol să fii dat afară când vrea adminu’. Mi s-a părut fain. Azi erai, mâine nu mai erai. Ca în viață.

Auzi, tu… Ce profunde au devenit și treburile astea.

În curand m-am trezit că eram mereu pe grupuri. Așteptam să posteze cineva ca să am activitate. Dacă plecam de acasă, mă logam la fiecare cinci minute să văd dacă s-a mai discutat.

Am fost odată într-o excursie și nu aveam net. Le-am lăsat alor mei parolele mele să intre și să îmi spună ce se mai întâmplă.

Colegii mei mergeau în vizite, iar eu o ascultam pe mama plictisită cum îmi citea ce se postase în ziua respectivă pe grup.

– Ha, ce lame-o. îți zicea mămica povestea înainte de culcare?

– Ionuț, te rugăm să lași comportamentele de grup la intrare. Suntem aici să ne acceptăm și să discutăm despre problemele noastre.

– Așa este. Am uitat. Doar că mi-a intrat în sânge. Când văd pe cineva, trebuie să trolez. Chit că am sau nu de ce.

Prima oară când văd un om încerc să fac un pun despre fața lui. Apoi, după ce aflu cum îl cheamă încep să lucrez de acolo. Maria, Mari nu ia, Luciban, Lucinam, Luciman. Variații și variații. A ajuns departe și nu pot să nu mă bag, man.

Trolez orice. Sunt ca un troller cu mâncare pe care îl așteaptă un student după sesiune. Mereu plin.

Când merg, când scriu, mănânc, sunt pe WC sau tac…. mă gândesc ce dume să mai bag.

Așa mi-am pierdut prietenii, familia, iubita.

Îmi zice într-o zi să mergem în vacanță la ai ei. I-am zis că nu pot. A început să plângă ca disperata și când i-au secat lacrimile, i-am zis că n-are umoare.

Anunțuri

...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: